Primul şi unicul cosmonaut ucrainean Leonid Kadeniuk a murit subit la vârsta de 67 de ani, la Kiev, din cauza unui atac de cord

Primul şi unicul cosmonaut ucrainean Leonid Kadeniuk a murit subit la vârsta de 67 de ani, la Kiev, din cauza unui atac de cord

 

Cel de al doilea preşedinte ale Ucrainei independente, Leonid Kucima,  a menţionat că moartea primului şi unicului cosmonaut ucrainean, Leonid Kadeniuk,  este o tragedie nu numai pentru familia apropiată, pentru dânsul personal, ci şi pentru întreaga Ucraină.

L-am cunoscut îndeaproape pe Kadeniuk, el n-a fost numai un cosmonaut, ci mai întâi de toate – un om de o inteligenţă foarte înaltă, un profesionist din mai multe puncte de vedere, a spus Leonid Kucima despre Leonid Kadeniuk. Cel de al doilea preşedinte a relatat şi despre cartea semnată de Kadeniuk, care a apărut recent. Este o carte foarte interesantă, la lansarea ei au fost prezenţi mulţi oameni de ştiinţă, care se uimeau, că, se pare, este un simplu aviator, însă dispune de o viziune atât de largă în diferite direcţii ale ştiinţei, a spus fostul preşedinte.

Primul şi unicul cosmonaut ucrainean Leonid Kadeniuk a murit subit la vârsta de 67 de ani, la Kiev, din cauza unui atac de cord. El s-a născut în satul Clişcăuţi din regiunea Cernăuţi, într-o familie de învăţători. În anul 1995 a fost ales în grupul de cosmonauţi ai Agenţiei cosmice naţionale a Ucrainei. După pregătirile la NASA,  din ziua de 19 noiembrie până în 5 decembrie anul 1997 a efectuat un zbor cosmic pe nava americană „Columbia”. În timpul zborului a îndeplinit experienţe biologice.