Comisia Europeană se apropie de momentul aprobării unui ajutor financiar pentru Ucraina in valoare de un miliard de euro, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Este al treilea astfel de ajutor financiar pentru Ucraina menit să sprijine eforturile de reforme democratice ale țării. Potrivit lui Dombrovskis, aprobarea finală a Comisiei este așteptată săptămâna viitoare. Ea va mai trebui aprobată și de Consiliul European și de Parlamentul European. Daca aceste aprobări vor fi obținute și Kievul îndeplinește condițiile cerute, prima tranșă a acestui nou ajutor financiar ar putea ajunge la Kiev în această vară sau la începutul toamnei. „Este important ca Uniunea Europeana să sprijine în continuare Ucraina, dar sprijinul este condiționat de continuarea reformelor”, a spus vicepreședintele Comisiei Europene.