Aceasta înainte de evenimentele din Ucraina, lovitura de stat din Ucraina. Declaraţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost făcută, în cadrul unui interviu, acordat pentru realizarea filmului documentar intitulat „Ordinea Mondială 2018”, de Vladimir Soloviov. „Partenerii americani au solicitat să facem absolut totul ce ne stă în putere şi, afirm acum, reproducând întocmai: să-i cer lui Ianukovyci să nu recurgă la ajutorul armatei, astfel ca opoziţia să elibereze pieţele, sediile administrative şi să se treacă la aplicarea acordurilor semnate privind normalizarea situaţiei”, a declarat Putin. Preşedintele a mai afirmat că Rusia a fost de acord, dar, după o zi, în Ucraina a avut loc lovitura de stat. După cum a mai menţionat Putin, autorităţile americane nu au spus niciun cuvânt legat de faptul că evenimentele au luat o cu totul altă turnură şi au avut o cu totul altă evoluţie şi că au sprijinit lovitura de stat. Liderul rus a mai specificat că Washingtonul, de fapt, a comis cu propriile sale mâini această lovitură de stat şi de aceea este nevoit acum să sprijine autorităţile ucrainene.