Proiectul de lege privind Curtea Anticorupție este voluminos și examinarea lui poate dura două săptămâni

Proiectul de lege privind Curtea Anticorupție este voluminos și examinarea lui poate dura două săptămâni

 

Tărăgănarea examinării proiectului de lege referitor la Curtea Anticorupție este previzibilă, deoarece în jurul lui până în prezent au loc discuții și proiectul nu este gata pentru a fi propus spre examinare în sala de ședințe a Parlamentului, a explicat într-o conferință de presă de luni, Președintele Radei Supreme, Andrii Parubii.

„Comitetul de profil a încheiat examinarea acestui proiect de lege, însă pe marginea lui au fost făcute 1925 de modificări, lipsește decizia definitivă a Comitetului”, a subliniat speakerul, sperând că aceasta va fi luată în timpul imediat următor. Andrii Parubii a mai precizat că proiectul de lege privind Curtea Anticorupție este voluminos și examinarea lui poate dura două săptămâni. La cea de a doua lectură se va ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția.