Președintele Republicii Polonia, Andrzej Duda, planifică să se refere la situația din Ucraina în timpul discuțiilor privind necesitatea respectării legislației internaționale în cadrul Consiliului de Securitate ONU la 17 mai curent.
Despre aceasta a comunicat într-o conferință de presă la Varșovia Ministrul cancelariei președintelui polonez, Krzysztof Szczerski, citat de Agenția Ukrinform. El a concretizat că Președintele Polonez va pune accentul pe trei probleme-cheie în ceea ce privește relațiile internaționale actuale. Mai ales, este vorba de propagarea dreptului, deciziilor pozitive și instituțiilor care fac posibilă coexistența pașnică a țărilor pe glob, a spus Krzysztof Szczerski. Drept exemplu servesc organizațiile internaționale care îndeplinesc funcții intermediare între părțile conflictelor sau tribunalele penale. A doua problemă ține de încălcarea dreptului internațional, de provocarea conflictelor și războaielor în lume. În acest context, Președintele Poloniei se va referi la situația din Ucraina, conflictele înghețate din Georgia, Moldova și Carabahul de Munte. Ministrul cancelariei președintelui polonez, Krzysztof Szczerski a mai adăugat că, în timpul discuțiilor privind necesitatea respectării legislației internaționale în cadrul Consiliului de Securitate ONU la 17 mai curent, liderul polonez, Andrzej Duda, se va adresa către comunitatea internațională cu rugămintea ca dreptul internațional să fie aplicat numai cu intenții bune, pentru a sluji echității mondiale atât de necesare acum.