Întâlnirea miniștrilor de Externe în formatul „cvartetului de Normandia” va avea loc la 11 iunie, la Berlin, în agendă fiind inclusă și chestiunea dislocării Misiunii pacificatoare ONU în Donbas, a declarat ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas.
În cadrul conferinței de presă comune cu ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, șeful diplomației germane a subliniat: „În decursul ultimelor săptămâni am negociat mult cu miniștrii de Externe ai Ucrainei, Franței, Rusiei și îmi este plăcut că am reușit să ne înțelegem în privința ședinței în „formatul de Normandia” la nivelul miniștrilor de Externe. Sunt bucuros că această întâlnire va avea loc șa 11 iunie, la Berlin, și că vom putea discuta despre evoluarea situației în Ucraina, procesului de la Minsk și a evenimentelor de mai departe”, a relevat Heiko Maas. Ministrul german a mai menționat că la ședință, de asemenea, va fi examinată o temă nouă – chestiunea dislocării Misiunii pacificatoare ONU în Donbas.
Ukrinform precizează că ministrul de Externe al RFG, Heiko Maas, s-a aflat într-o vizită de lucru în Ucraina. Aceasta a fost prima sa vizită în Ucraina în postul de șef al departamentului de politică externă.