La 1 iunie 1968, în spațiul informativ european au răsunat pentru prima dată semnalele Redacției emisiuni în limba română a Radioului ucrainean.
Istoria de jumătate de veac a acestei redacții este istoria audio a țării și poporului, care își făurește statul independent, pășind pe calea dezvoltării europene. Este istoria, scrisă zi de zi și citită la microfon în limba română – una din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Câteva generații de jurnaliști, care au activat și continuă să activeze în această redacție, au durat și durează punți spirituale între popoarele ucrainean și român, bazându-se pe valorile europene.
Cei care au pus temelia redacției nu mai sunt în viață: Ion Rusu, Denis Gorbatiuc, Nicolae Serâi, Gheorghe Constantinovici, Teodor Neborac, Gheorghe Aiftodi, Ilie Ștefureac, Serghei și Ecaterina Gujuc, Stela Ursuleac, Ilie Luceac. În cadrul redacției au activat scriitorii Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, și Ștefan Gostiuc, poet și critic literar.
Ștafeta de creație a generațiilor a fost preluată de actualii tineri colaboratori ai redacției, vocea cărora, datorită tehnicii performante, poate fi auzită în orice colțde pe planetă. Meritul Redacției emisiuni în limba română constă în aceea că ea contribuie la crearea imaginii Ucrainei în lume, propagă realizările culturale și spirituale ale popoarelor ucrainean și român, contribuie la intensificarea relațiilor multilaterale între ele. Vocea postului nostru de radio este vocea bunei voințe și bunei vecinătăți, vocea adevărului și stimei reciproce, voce care cheamă la făurire.