Autorităţile elene au decretat stare de urgenţă.
Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situaţia drept o tragedie naţională şi un dezastru biblic cu pierderi umane. Vântul puternic şi seceta a favorizat răspândirea focului spre zonele rezidenţiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări.Corpurile neînsufleţite a alte 26 de persoane au fost descoperite marţi dimineaţă în apropierea unei plaje din zona localităţii Rafina, au declarat voluntari de la Crucea Roşie şi un oficial local. Peste 600 de pompieri sunt implicaţi în acţiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie care au cuprins zone întinse la vest şi est de Atena. Vom face tot ce este uman posibil să ţinem sub control situaţia, a declarat premierul grec,Alexis Tsipras, care a sugerat că există anumite suspiciuni în ceea ce priveşte cauzele acestor incendii. Incendiile de vegetaţie sunt