Hotărârea a fost adoptată în ansamblu, a spus Preşedintele Radei Supreme, Andrii Parubii.
Această iniţiativă legislativă a fost propusă, reieşind din faptul, că agresiunea militară rusă a cauzat schimbări radicale în mediul de securitate al Ucrainei, cea ce a condiţionat necesitatea stabilirii în Legea fundamentală a statului ireversibilitatea opţiunii civilizate a Ucrainei - integrarea europeană şi euroatlantică a Ucrainei. Pe de altă parte, majoritatea covârşitoare a societăţii ucrainene susţine cursul de aderare a Ucrainei la NATO şi UE, conştientizând că aceasta este garanţia de bază a dezvoltării statului de drept şi asigurarea securităţii lui. În plus, integrarea europeană şi euroatlantică corespunde în mod univoc intereselor naţionale ale Ucrainei, a explicat Reprezentanta Preşedintelui în Rada Supremă, Irina Luţenko.