Despre aceasta se menționează într-un comunicat plasat pe site-ul Ministerului Sănătății al Ucrainei.
Începând cu luna ianuarie a anului 2018 ministerul Sănătății a început introducerea unor schimbări cardinale în sistemul respectiv. Prima etapă a reformei a devenit derularea mecanismului de finanțare a instituțiilor medicale, care acordă primul ajutor medical. Medicii de familie, terapeuții și pediatrii sunt acei medici la care vor apela cel mai des cetățenii ucraineni. În termene-record, la 30 martie anul 2018, a fost creat Serviciul național al sănătății – organ central al puterii executive, care realizează principiul de bază al reformei medicale și anume ”banii merg după pacient”, adică acest organ achită prețul serviciilor reale prestate oamenilor. În anul curent, acest mecanism a început să funcționeze, în cele din urmă, în Ucraina, înlocuind treptat modelul sovietic neeficient de plată pentru paturi-locuri. Serviciul național al sănătăți a încheiat deja acorduri cu 623 de așezăminte medicale de stat și private și cu medici, care acordă primul ajutor. Pentru prima dată cetățenii ucraineni au posibilitatea să-și aleagă medicul direct în instituția de întremare, indiferent de forma ei de proprietate. Serviciul național al sănătății achită prețul serviciilor prestate oamenilor tuturor așezămintelor de întremare, care au devenit parteneri ai Serviciului respectiv. În decurs de patru luni, Serviciul a achitat, 1,6 miliarde grivne pentru serviciile prestate cetățenilor.