Într-un interviu acordat postului de radio Europe 1, Macron a atras atenția că europenii nu pot fi apărați decât de o armată proprie.
După spusele lui: „În fața Rusiei, care este la frontierele noastre și care a demonstrat că poate fi amenințătoare, avem nevoie de o Europă care se apără singură, fără să depindă doar de Statele Unite ale Americii”. Potrivit informației difuzate de Radio Europa Liberă, în data de 6 noiembrie, la Paris, a avut loc o reuniune a 7 miniștri europeni ai apărării, la care s-a discutat ideea acestei armate europene, susținută de Macron. Până acum, în Uniunea Europeană, Marea Britanie era cea care se opune cu îndârjire acestui plan, ceea ce ar fi putut slăbi legăturile militare cu Statele Unite. Marea Britanie este acum pe punctul de a părăsi Uniunea Europeană, iar Statele Unite ale Americii se pare că privesc cu mare scepticism angajamentele de securitate, luate față de partenerii europeni, notează sursa vizată.