Despre aceasta a comunicat pe Twitter Președintele Petro Poroșenko, accentuând că aceste garanții vor fi valabile timp de 10 ani și vor permite Ucrainei să primească finanțări internaționale în condiții mult mai bune, decât oferă antrenarea de sine stătătoare a mijloacelor de pe piață.
Șeful statului a mulțumit partenerilor pentru susținerea Ucrainei, menționând că aceasta demonstrează aprecierea și recunoașterea progresului obținut de țara noastră pe calea reformelor, mi ales în sectorul financiar. Decizia Băncii Mondiale de a acorda garanții financiare Ucrainei în sumă de 750 milioane dolari americani dovedește că pășim pe calea justă în planul reformelor de sistem, a spus Petro Poroșenko. Potrivit serviciului de presă al Băncii Mondiale, aceste garanții sunt orientate la sprijinirea Ucrainei în problemele ce țin de sistemul bancar, combatere corupției, evidența terenurilor agricole, asigurarea cu pensii și subvenții, ocrotirea sănătății.