În anul 2019 la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nu va participa delegația Rusiei, care nu a depus cererea din cauza sancțiunilor.
De asemenea, la sesiunea de iarnă lipsește delegația din partea Bosniei și Herțegovinei, absență motivată de situația internă din țară. Potrivit ordinii de zi a sesiunii, joi, 24 ianuarie sub formă de procedură urgentă vor avea loc discuții pe tema „Agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei: întreruperea procesului pacificator și amenințarea pentru securitatea europeană”. La 22 ianuarie delegația ucraineană la APCE va desfășura audieri, la care va fi abordată problema consacrată acțiunilor nelegitime ale puterii de ocupație ruse în Crimeea. Vor fi citate date despre deportări, deplasarea forțată a cetățenilor ucraineni în Crimeea și colonizarea peninsulei de către Rusia. Miercuri, 23 ianuarie, conducătorul delegației ucrainene la APCE, Volodymyr Ariev, în cadrul unei acțiuni speciale va atrage atenția comunității mondiale asupra deținuților politici ucraineni, ostatici ai lui Putin.