Pentru al treilea copil în familie statul va plăti o asistenţă lunară. Potrivit iniţiativei Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, ajutorul financiar acordat familiei pentru al treilea copil va fi plătit lunar până când copilul va atinge vârsta de 6 ani. Potrivit hotărârii, familiile cu mulţi copii vor primi lunar un ajutor financiar cu luarea în calcul a cheltuielilor minime de subzistenţă până la vârsta de 6 ani a copilului. De asemenea, se intenţionează ca în viitor, ajutorul financiar acordat să fie plătit până la vârsta de 16 ani a copilului. În opinia şefului statului ucrainean, această iniţiativă va duce la creşterea natalităţii în Ucraina.