Despre aceasta atestă rezultatele sondajului naţional de opinie, efectuat de Fondul „Iniţiative democratice” împreună cu Institutul internaţional de sociologie din Kiev în perioada 20-26 martie.
Rezultatele acestei cercetări au fost prezentate la conferinţa de presă la agenţia Ukrinform. Dintre regiunile ţării, cei mai activi s-au dovedit a fi cei, care trăiesc în partea de vest a ţării, mai puţin activi - cei din estul Ucrainei. Totodată, cu câteva zile înainte de scrutin, o parte însemnată de respondenţi – circa 24 la sută, au declarat că până acum nu şi-au ales candidatul, pentru care îşi vor da votul. În total au fost chestionaţi 1.600 de respondenţi din toate regiunile Ucrainei, în afară de Republica Autonomă Crimeea şi teritoriile ocupate din regiunile Doneţk şi Lugansk.