Kievul şi Moscova înfiinţează o comisie de lucru pentru eliberarea deţinuţilor politici ucraineni şi ruşi, notează Agenţia RBK, citată de presa internațională. Împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturilor omului, Ludmila Denisova, și ombudsmanul din Federația Rusă, Tatiana Moskalkova, au convenit să înființeze un grup de lucru pentru eliberarea cetățenilor celor două țări, care au fost condamnați în Rusia şi în Ucraina în cadrul unor dosare considerate ca fiind politice. Denisova şi Moskalkova au convenit, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în Rusia asupra formatului de lucru pe acest subiect, în special asupra înființării unui grup de lucru, precum și semnării unui memorandum de cooperare pentru acțiunile viitoare.