Președintele în exercițiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Miroslav Lajcak, a declarat joi că situația din regiunea Donbas nu s-a îmbunătățit încă. Lajcak a declarat, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, că scopul organizației este de a rezolva problemele cetățenilor din zona de conflict, relatează site-ul agenției Unian. Oficialul a adăugat că a propus, cu ocazia primei sale vizite în Ucraina în calitate de președinte în exercițiu al OSCE, un set de nouă măsuri care ar trebui luate în Donbas. Lajcak a clarificat că a discutat separat aceste măsuri cu Klimkin și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.