Ocupanții ruși vând cărbunele din Donbas în 19 țări de pe glob, notează UNIAN cu referire la datele uneia dintre cele mai mari companii energetice ucrainene, prezentate de LIGA.net.În perioada martie 2017-decembrie 2018, separatiștii au livrat în străinătate 6 milioane tone de cărbune de marca antracit, extras pe teritoriile ocupate de inamicul prorus. Consumatorii cei mai activi sunt la acest capitol Turcia, Egipt, Georgia, Canada, Polonia și mai multe țări europene. Conform documentelor, în perioada vizată, Turcia a cumpărat circa 3 milioane tone de cărbune antracit de pe teritoriul ocupat din Donbas, România – peste un milion de tone, fiind urmată după volumul cumpărat de Belgia, Polonia și Bulgaria. Ministerul ucrainean pe problemele teritoriilor temporar ocupate a calculat că anual ocupanții ruși exportă din Donbas în străinătate circa 2, 8 milioane tone de cărbune în sumă de aproximativ 288 milioane de dolari americani, notează UNIAN.