Regimul lui Putin din nou vrea să atragă Ucraina în capcană

Regimul lui Putin din nou vrea să atragă Ucraina în capcană

 

      

 

Kremlinul a legat posibilitatea unei întâlniri între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenski, de începerea negocierilor directe între Kiev şi rebelii separatişti proruşi din Donbass, informează agenţia de știri UNIAN.

În relaţiile internaţionale, nimic nu este imposibil. Ştiţi că preşedintele Putin manifestă pragmatism în abordarea sa faţă de relaţiile internaţionale, în special într-un dosar atât de important precum relaţiile noastre cu Ucraina, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o posibilă întrevedere între preşedinţii rus şi ucrainean. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a afirmat că o întâlnire a preşedinţilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse este necesară pentru a obţine un rezultat concret, insistând în acelaşi timp asupra contactelor directe ale autorităţilor ucrainene cu liderii separatiştilor din Donbass, potrivit agenției Ukrinform Ukrinform.Aceeași sursă precizează că liderul de la Kiev, Volodymyr Zelenski, a declarat, la conferinţa de presă comună cu şeful statului francez, Emmanuel Macron, în cursul vizitei sale la Paris în 17 iunie, că Ucraina nu va angaja un dialog cu separatiştii din Donbass, dar este dispusă să facă paşi decisivi pentru a pune capăt războiului din estul ţării.