Ambasadorul SUA la Moscova admite că în următoarele săptămâni Reprezentantul Special al Departamentului de Stat American pe problemele Ucrainei, Kurt Volker, se va întâlni cu Vladislav Surkov, consilierul Președintelui Federației Ruse.
Potrivit lui John Hantsman, diplomatul personal l-a sfătuit pe Volker să viziteze Rusia, notează Reuters. Ambasadorul SUA la Moscova a adăugat: „Am discutat personal cu Kurt Volker, după mai multe vizite efectuate de el în Ucraina, și l-am rugat să vină la Moscova pentru a purta negocieri privind situația din Ucraina cu Surkov și alți demnitari de stat ruși. Nu am date concrete, dar nu exclud că această întâlnire va avea loc în august”, a conchis Ambasadorul SUA în Rusia, John Hantsman.