Trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a zguduit inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului muzical-dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuți

Trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a zguduit inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului muzical-dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuți

 

Actorii Teatrului chișinăuian au adus în scenă drama în două acte „Dosarele Siberiei”.

Timp de aproape trei ore spectatorii de parcă au trăit acel calvar stalinist prin care au trecut românii din Basarabia în 1940 apoi după 1944, când armata roșie a venit să elibereze aceste pământuri de „sub ocupația română”. Pe exemplul unor sate din Moldova regizorul aduce în scenă, cu marele său talent și talentul actorilor, iadul prin care au trecut oamenii locului odată cu ocupația sovietică — deportările în masă a populației autohtone în Siberia rusească, extremul nordic și stepele Kazahstanului. Talentul marelui regizor Petru Hadârcă, prezent în sală, ne-a îmbrăcat în pielea înaintașilor noștri, români bucovineni, care și ei au fost supuși deportărilor. Principalul complice în organizarea spectacolului la Cernăuți a fost Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Președintele acesteia Vasile Bâcu a mulțumit în prezența spectatorilor directorilor a două Teatre — celui de la Chișinău și Cernăuți - și le-a înmânat directorilor acestor instituții Petru Hadârcă și Iurii Marceac câte o Diplomă de Excelență din partea Societății „Mihai Eminescu”.