Diplomatul ucrainean, Kosteantin Eliseev, este convins că cu cât mai mult durează ocupaţia rusească a Donbasului, cu atât mai greu va fi ca acest teritoriu să fie întors şi restabilit

Diplomatul ucrainean, Kosteantin Eliseev, este convins că cu cât mai mult durează ocupaţia rusească a Donbasului, cu atât mai greu va fi ca acest teritoriu să fie întors şi restabilit

 

Cred că mai degrabă sau mai târziu Donbasul va fi întors înapoi Ucrainei.

Diplomatul a amintit că pe teritoriul Donbasului ocupat timp de 5 ani creşte o generaţie în condiţiile unui război hibrid şi propagandei ruse.  De aceea trebuie continuate eforturile pentru întoarcerea Donbasului, şi nici într-un caz să nu fie acceptat scenariul, care prevede îngheţarea conflictului, construirea unui zid. Aceasta nu va contribui la reglementarea problemei şi va fi în favoarea Moscovei, este convins Eliseev. După cum s-a mai comunicat, întâlnirea liderilor statelor din formatul normandez – Ucraina, Franţa, Germania şi Rusia – este prevăzută pentru data de 9 noiembrie la Paris. Tratative privind reglementarea conflictului din Donbas se desfăşoară în cadrul Grupului Trilateral de Contact la Minsk, unde participă Ucraina, Rusia şi OSCE, precum şi în formatul de Normandia – cu participarea reprezentanţilor Ucrainei, Franţei, Germaniei şi Rusiei.