Conducerea statului și MAE al Ucrainei intenționează să întoarcă acasă în ajunul Anului Nou cât mai multe persoane reținute

Conducerea statului și MAE al Ucrainei intenționează să întoarcă acasă în ajunul Anului Nou cât mai multe persoane reținute

 

Despre aceasta a declarat șeful departamentului ucrainean de politică externă, Vadym Prystaiko.

Comentând faptul că la ședința Grupului de contact trilateral de la Minsk, desfășurată pe data de 18 decembrie, nu a fost convenit schimbul de persoane reținute după formula „toți pentru toți”, ministrul a recunoscut că partea ucraineană a contat pe un progres ceva mai mare în această problemă. Șeful diplomației ucrainene a precizat, în același timp, că a fost deja coordonată lista unui grup de persoane, ce urmează să fie schimbate. Amintim că la reuniunea în formatul Normandia, desfășurată la Paris pe data de nouă decembrie, liderii țărilor din cvartetul respectiv au pus șapte sarcini în fața Grupului de contact trilateral de la Minsk. Acestea urmează să fie îndeplinite până la următorul summit în formatul Normandia, preconizat să aibă loc în luna aprilie a anului viitor. În afară de listele celor reținuți, subgrupul umanitar din cadrul Grupului de contact trilateral urma să convină accesul reprezentanților Comitetului Internațional al Crucii Roșii la segmentele necontrolate ale frontierei ucraineano-ruse și să determine alte trei segmente pe care, până la următorul summit, ar trebui să aibă loc separarea trupelor.