Mii de persoane au participat, la Varşovia, la un marş pentru apărarea independenţei justiţiei

Mii de persoane au participat, la Varşovia, la un marş pentru apărarea independenţei justiţiei

 

Protestul, numit ''Marşul celor o mie de robe'', a fost condus de un grup de judecători care purtau bannere cu mesajele ''Dreptul la independenţă'' şi ''Dreptul la Europa''.

La protest au participat judecători din 22 de ţări europene, printre care Germania, Franţa şi Spania, a menţionat asociaţia Iustitia. Marşul a început în faţa Curţii Supreme a Poloniei, participanţii au trecut pe lângă biroul preşedintelui ţării şi s-au oprit în final la sediul parlamentului pentru a simboliza astfel principiul separaţiei puterilor, despre care organizatorii consideră că în prezent se află în pericol. La jumătatea lunii decembrie, în mai multe oraşe din Polonia au avut loc proteste împotriva schimbărilor planificate de guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie. La Varşovia demonstranţii, printre care fostul preşedinte polonez, Bronisław Komorowski, s-au strâns în apropierea clădirii parlamentului. Protestele au avut loc sub sloganul "Astăzi judecătorii - mâine voi'' şi au fost organizate de mai multe asociaţii profesionale ale magistraţilor şi de Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului.