Volodymyr Zelenski: în acest secol primează dreptul celui mai puternic şi nici un fel de documente şi memorandumuri nu vor apăra Ucraina şi nici vreo altă ţară de agresiune

Volodymyr Zelenski: în acest secol primează dreptul celui mai puternic şi nici un fel de documente şi memorandumuri nu vor apăra Ucraina şi nici vreo altă ţară de agresiune

 

În discursul rostit în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, liderul de la Kiev a relevat: înţelegem cu toţii că, din păcate, integritatea teritorială a unei ţări şi suveranitatea ei pot fi apărate numai de o armată puternică sau de armele nucleare, sau de NATO.

Vă spunem asta noi, ucrainenii, care am simţit lucrul acesta pe pielea noastră, aşa că nu mai cred în nici un fel de hârtii, a declarat Zelenski, referindu-se la Memorandumul de la Budapesta privind garanţiile de securitate pentru Ucraina. Memorandumul, semnat în 1994 la Budapesta între Ucraina, SUA, Marea Britanie şi Rusia viza dezarmarea nucleară a Ucrainei şi prevedea garanţii de securitate a independenţei sale. Prin acest tratat, Ucraina a renunţat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federaţia Rusă. În schimb, SUA, Marea Britanie şi Rusia se obligau să respecte independenţa, suveranitatea şi frontierele existente ale Ucrainei. În acest context, Preşedintele Zelenski a subliniat că actualul sistem de securitate mondial nu a salvat Ucraina de agresiunea rusă.