Misiunile diplomatice cehe în Ucraina au reluat activitatea departamentelor consulare pentru eliberarea vizelor de muncă cetăţenilor străini

Misiunile diplomatice cehe în Ucraina au reluat activitatea departamentelor consulare pentru eliberarea vizelor de muncă cetăţenilor  străini

 

Consulatul General din Lviv, încă la  22 mai a început să primească cererile şi actele pentru viză, transmite Radio Praga. 

„După negocieri repetate cu autorităţile ucrainene, am reuşit să ajungem la un acord şi să reluăm parţial procesul de eliberare a vizelor. Economia cehă are nevoie de lucrătorii ucraineni. Vrem să simplificăm situaţia din domeniul sănătăţii şi agriculturii cehe, unde se duce lipsă de  lucrători sezonieri din străinătate”, a declarat ministrul de Externe al  acestei ţări. În afară de aceasta, personalul ucrainean cu înaltă calificare în domeniul asistenţei medicale, al serviciilor sociale, precum şi specialiști în sfera cercetătorilor, studenţi şi rudele  acestora, care se află în prezent în Republica Cehă, vor putea solicita o prelungire a permisului de şedere permanentă în Republica Cehă.