Reprezentantul Ucrainei pe lângă Uniunea Europeană, Mykola Tocițki, a chemat conducerea Parlamentului European să condamne vizita nelegitimă a deputaților francezi în Crimeea anexată de Rusia

Reprezentantul Ucrainei pe lângă Uniunea Europeană, Mykola Tocițki, a chemat conducerea Parlamentului European să condamne vizita nelegitimă a deputaților francezi în Crimeea anexată de Rusia

 

Scrisoarea cu conținutul respectiv a fost expediată în ajun pe numele Președintelui Parlamentului European, David Sassoli, și președintelui Comitetului Parlamentului European pentru afacerile externe, David McAllister, transmite Interfax-Ucraina. În scrisoarea sa Mykola Tocițki subliniază că „organizarea acestei vizite este „o încercare ordinară și sortită eșecului a Rusiei de a-și legaliza acțiunile nelegitime pe teritoriul Ucrainei, în deosebi desfășurarea nelegitimă a „votării” amendamentelor la Constituția Federației Ruse”. „În afară de aceasta, vizita unor deputați francezi aparte nu numai că este o încălcare a legislației ucrainene, ci intră în contradicție cu poziția oficială a Uniunii Europene de susținere fermă a integrității teritoriale a Ucrainei”, s-a menționat la Misiunea Ucrainei pe lângă UE.