Washingtonul iarăși previne că firmele ce susțin realizarea proiectului „Conducta de Nord 2” vor fi supuse sancțiunilor

Washingtonul iarăși previne că firmele ce susțin realizarea proiectului „Conducta de Nord 2” vor fi supuse sancțiunilor

 

 Secretarul de Stat American, Michael Pompeo, s-a adresat către companiile-partenere ale Gazoductului Nord Stream 2 cu cererea de a înceta sprijinirea acestui proiect, în caz contrar partea americană va aplica noi sancțiuni.

Asupra acestui fapt se accentuează în declarația Departamentului de Stat SUA, postată pe Twitter. După cum comunică Agenția Ukrinform, la 15 iulie anul curent, autoritățile de la Washington au anunțat despre includerea proiectelor „Nord Stream 2” și celei de-a doua rețele a ”Fluxului Turcesc” în aria de acțiune a legii CAATSA, care prevede lupta cu adversarii Statelor Unite ale Americii pe calea aplicării sancțiunilor. Aceeași sursă amintește că Gazoductul Nord Stream 2 are ca scop livrarea combustibilului albastru în Europa, ocolind teritoriul Ucrainei și este un proiect realizat de Monopolistul rus Gazprom, împreună cu firmele europene Engie, Uniper, OMV, Shell та Wintershall. Ucraina se pronunță împotriva realizării acestui proiect, fiind susținută la capitolul dat de SUA, Polonia și Țările Baltice.