Înțelegerile obținute în timpul negocierilor cu delegația din Marea Britanie sunt orientate la întărirea securității și capacității de apărare a Ucrainei

Înțelegerile obținute în timpul negocierilor cu delegația din Marea Britanie sunt orientate la întărirea securității și capacității de apărare a Ucrainei

 

Despre aceasta a declarat Ministrul Apărării din Ucraina, Andrii Taran, la briefingul comun cu Secretarul de Stat pe probleme de apărare din Marea Britanie, Ben Volles, aflat într-o vizită oficială în țara noastră.

Potrivit Agenției „Ukrinform”, o atenție sporită părțile au acordat problemelor de interes comun, referindu-se la starea securității în estul Ucrainei, în zona Mărilor Neagră și Azov, la perspectivele și căile de reacționare la pericolele ce apar în regiune. După cum a relevat Ministrul ucrainean al Apărării, Andrii Taran, între temele de discuție s-au numărat: implementarea reformei în sectorul de apărare, problemele integrării euroatlantice a Ucrainei, în contextul folosirii maxime a instrumentelor noi de cooperare militară, pe care le-a obținut Ucraina odată cu statutul de partener cu posibilități extinse al Blocului NATO. Ministrul ucrainean a mulțumit partenerilor din Marea Britanie pentru cooperarea bilaterală eficientă și pentru susținerea constantă a Ucrainei în mai multe domenii. Una dintre aceste sfere importante este sporirea capacității de luptă a Forțelor Maritime Ucrainene, cu participarea specialiștilor britanici, a spus Andrii Taran, citat de Ukrinform.