Odată cu schimbarea noii administrații de la Washington este viu discutată întrebarea: care va fi „politica ucraineană” a noului președinte al SUA Joe Biden? Răspuns la această întrebare poate să dea noul proiect de lege, înaintat Senatului de către noua administrație americană, care urmează să formeze baza relațiilor dintre Washington și Kiev. Putem afirma, oare, că aceste relații vor reveni la nivelul relațiilor ucraineano-americane de până la venirea la putere a lui Donald Trump? Și, respectiv, care din realizările administrației lui Donald Trump vor fi menținute și dezvoltate și care dintre ele vor dispărea? Și, în fine, cum corelează aceste ambiții cu lipsa unor contacte directe dintre Joe Biden și Volodymyr Zelenski? Cu un comentariu la temă Dumitru Verbițchi.
COR: Evident că atenția noii administrații americane a fost concentrată, în primul rând, pe afacerile interne. Anume acest lucru l-au așteptat toți de la Joe Biden. Turbulența perioadei de timp din trecutul apropiat, ce a inclus în sine epidemia, protestele rasiale, profunda criză politică, dublul impeachment al lui Donald Trump, tulburările din șase ianuarie, scăderea ritmurilor dezvoltării economice – toate acestea fac și mai evidente prioritățile actualei echipe de la Casa Albă. În schimb, totul ce se referă la politica externă, se face destul de lent și cât se poate de atent. Prioritatea numărul unu se rezumă la trimiterea așa-numitelor „semnale de calmare”, ce au drept scop de a convinge lumea că, în domeniul politicii internaționale, SUA revin la atitudinile mult mai tradiționale ale previzibilității. Acest lucru poate fi observat pe toate direcțiile-cheie: începând cu determinarea unei atitudini optime față de Moscova și terminând cu experimentarea posibilităților de interacțiune cu Teheranul și startul foarte lent al reanimării unui dialog cu Beijing-ul. În timp ce ramura executivă a puterii (care încă nu este pe deplin formată din cauza îndelungatului proces al aprobării multor funcționari în Congres) își concentrează atenția la pericolele stringente din interiorul țării, ramura legislativă își face puțin câte puțin datoria. Aceasta se referă la politica externă, inclusiv la „direcția ucraineană”. Nici aici nu ar trebui să căutăm „trădarea”. Din anul 2014 încoace Congresul american se pronunță în calitatea de promotor al politicii referitoare la Ucraina – anume Congresul adoptă actele legislative principale, alocă mijloace bănești, impune sancțiuni, supraveghează procesul îndeplinirii hotărârilor sale. Deși acest lucru a devenit extrem de evident în perioada mandatului fostului președinte, trebuie să spunem că trendul respectiv a început încă în timpul președinției lui Barack Obama. Iată și acum Senatului i-a fost înaintat un proiect de lege ce vizează parteneriatul cu Ucraina în domeniul securității. Deosebit de important este acel moment că inițiativa respectivă se bucură de o susținere bipartită. Ce va obține, totuși, Ucraina? Evenimentele din ultimii ani au devenit o încercare deosebit de serioasă pentru baza relațiilor ucraineano-americane, deoarece s-a produs politizarea totală a tuturor sferelor, inclusiv și a politicii externe. Elita politică americană s-a „înecat” în certuri și în „clarificarea relațiilor”. Factorul Trump a contribuit la formarea unor procese dure fără precedent. Biden, având susținerea democraților în ambele Camere, a stopat acest proces. Și nu numai le-a ferit de pericolul din partea celuilalt partid, ci și de posibilele încercări de reevaluare a esenței politicii din partea elementelor radicale de stânga în interiorul propriului partid. Anume de aceea, susținerea noului proiect de lege de către reprezentanții ambelor partide are o însemnătate principială. Proiectul de lege despre care vorbeam nu propune oarecare idei sau atitudini radical noi. El consolidează, mai degrabă, cursul deja stabilit, demonstrează caracterul lui neschimbat, oglindește perspectiva. Ca și pentru partenerii noștri, aliați ai Statelor Unite în lume, pentru Ucraina a fost important să se convingă de faptul că susținerea bipartită – atât actuală, cât și cea din perspectivă, se va menține. Caracterul și conținutul proiectului de lege respectiv demonstrează că asistența în domeniul securității se va menține în continuare și că Ucraina poate conta pe un sprijin strategic. În document este vorba despre perioada anilor 2022-2026. Anume acest moment demonstrează caracterul său strategic, spre deosebire de actele ce sunt adoptate pentru o perioadă apropiată de timp. Proiectul de lege fixează procedura dărilor de seamă despre îndeplinirea politicii din partea secretarului de stat american, care urmează să raporteze în fața Congresului pe parcursul apropiaților cinci ani. Proiectul cheamă Pentagonul și Departamentul de Stat să-și prezinte propria viziune a unui plan de sistem referitor la trimiterea în Ucraina a unui ajutor în domeniul securității. În el este fixată suma de patru milioane de dolari anual pentru antrenarea militarilor ucraineni. În genere, documentul prevede acordarea până la 300 milioane de dolari anual Ucrainei pentru cheltuieli în domeniul apărării, inclusiv pentru procurarea felurilor letale de armament. După cum vedem, între Casa Albă și Congres există un consens pe marginea problemei respective. Suma totală a ajutorul anual destinat Ucrainei poate să iasă în afara acestui cadru. Încă o normă, ce a fost inclusă în proiectul de lege cu privire la acordarea de ajutor Ucrainei – Departamentului de Stat i se propune să creeze un grup de lucru cu privire la Ucraina împreună cu aliații SUA din Europa. Ce va însemna acest lucru? În primul rând, în componența acestui grup de lucru pot intra nu numai aliații europeni ai Statelor Unite, dar și Canada, Japonia, Australia și alte state. În al doilea rând, caracterul pozitiv al acestui moment constă în demonstrarea solidarității „frontului unic” de susținere a Ucrainei pe fondalul agresiunii rusești. În al treilea rând, ar fi de dorit ca acțiunile coordonate cu europenii să nu limiteze libertatea acțiunilor Washingtonului după cum s-a întâmplat pe timpul președinției lui Barack Obama când aliații de frunte ai SUA aveau un fel de drept de veto asupra acțiunilor părții americane. Această idee nu ar trebui să ducă la delegarea „direcției ucrainene” europenilor. În cele din urmă, noul proiect de lege îi propune Casei Albe să numească un emisar special pentru Ucraina. În sfera activității sale trebuie să intre coordonarea cu grupul Normandia, menținerea dialogului referitor la situația din zona Mării Negre. După cum se știe, din luna septembrie a anului 2019, când Kurt Volker și-a dat demisia, acest post rămâne vacant. Cât privește necesitatea unui asemenea post, a eficienței lui, au avut loc mai multe discuții. După cum vedem, Congresul american a auzit părerea celor ce consideră că un astfel de post este necesar, că el le va permite Statelor Unite să se antreneze mai activ în acordarea de ajutor Ucrainei în domeniul securității. Să vedem ce concluzie va face Casa Albă pe marginea acestui proiect de lege. Important este nu numai să fie restabilit acest post, ci și să fie găsit un om, care, în postul respectiv, să fie „la locul lui”. Proiectul de lege amintit demonstrează că noua administrație americană dorește să mențină baza strategică a relațiilor cu Ucraina. Dar, cum poate fi înțeles acel fapt că președintele Joe Biden nu a găsit deocamdată timp pentru a sta de vorbă cu omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenski? Posibil, Casa Albă dorește să vadă mai întâi pași corespunzători din partea autorităților ucrainene, care să demonstreze că Kievul oficial este gata să pășească într-o direcție justă, să soluționeze problemele ce s-au acumulat în ultima perioadă de timp. Important e că nu se au în vedere anumiți pași ai puterii ucrainene, ci anume disponibilitatea ei de a îndeplini în volum deplin „tema pentru acasă”. Autoritățile de la Washington înțeleg perfect că destinul Ucrainei nu se află în mâinile Statelor Unite. Ele pot doar să ofere ajutor, însă imboldul trebuie să vină anume din partea Ucrainei.