Comportamentul Kremlinului este peste tot același – și în Transnistria moldavă, și în Ucraina și în Georgia

Comportamentul Kremlinului este peste tot același – și în Transnistria moldavă, și în Ucraina și în Georgia

Ucraina are propuneri concrete pentru a împiedica încercările Rusiei de a transforma Marea Neagră într-un lac al său intern, pe care le discută în prezent cu partenerii din Georgia, Moldova  și cu țările-membre NATO din zona Mării Negre.

Declarația aparține ministrului de Externe, Dmytro Kuleba, care a prezentat pe Facebook bilanțul vizitei delegației ucrainene la Batumi. Șeful diplomației ucrainene a amintit că trei foste republici sovietice, care doresc să se îndepărteze de orbita Moscovei, au creat în luna mai un format diplomatic numit ''Trioul Asociativ'', pentru coordonarea eforturilor de integrare în Uniunea Europeană. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a comunicat că în timpul vizitei în Georgia au fost eliberați din închisoarea georgiană doi cetățeni ucraineni originari din Odesa și chiar li s-au anulat sentințele judiciare. „Din noiembrie 2020 am purtat negocieri deloc simple cu partea georgiană și Președintele ucrainean personal s-a implicat în acest proces, astfel încât cetățenii noștri sunt acum în siguranță și pot reveni la viața cotidiană normală, a specificat Dmytro Kuleba.

Dmytro Kuleba a adăugat că un alt subiect discutat în Georgia a fost agresiunea rusească împotriva celor trei țări-prietene. Potrivit lui, comportamentul Kremlinului este peste tot același – și în Transnistria moldavă, și în Ucraina și în Georgia. Respectiv, țările noastre trebuie să facă front comun în lupta cu agresiunea rusească, iar securitatea Mării Negre în acest sens este forte importantă, a accentuat șeful diplomației ucrainene: „Dacă țările din zona Mării Negre, care sunt membre NATO, plus Ucraina, Georgia și putem include Moldova în această listă, nu-și vor uni eforturile, apoi Rusia va transforma Marea Neagră într-un bazin intern, împărțind-o în jumătate și preluând controlul deplin în zona sa. Acest subiect a fost discutat minuțios în timpul vizitei conducerii ucrainene în Georgia, fiind determinați pașii ce urmează să fie efectuați pentru a corecta situația de securitate în bazinul Mării Negre. Ucraina are propuneri concrete la acest capitol, pe care le discutăm atât cu partenerii georgieni și moldavi, cât și cu țările-membre NATO, situate în zona Mării Negre și prietene cu Ucraina, precum România, Bulgaria și Turcia, a spus Dmytro Kuleba.