Rusia continuă așa-numita integrare a populației Donbas-ului

Rusia continuă așa-numita integrare a populației Donbas-ului

 

Moscova intenționează să simplifice procesul de strămutare a locuitorilor de pe teritoriile ucrainene temporar ocupate după Munții Ural, notează Reuters cu referire la declarațiile unui avocat și apărător de drept din Rusia.

Ministerul rus de interne a propus ca populației Donbas-ului ucrainean să i se permită participarea la programul „de strămutare a compatrioților”. Astfel, potrivit sursei, aceste persoane pot primi loturi de pământ în zonele slab populate din Federația Rusă. Avocatul rus și specialistul în dreptul internațional, Maria Iarmuș, a explicat jurnaliștilor de la „Ria Novosti” că o asemenea strămutare corespunde intereselor societății și economiei Federației Ruse. Conform regulilor în vigoare, pentru a înainta cereri de participare la „programul de strămutare”, locuitorii Donbas-ului trebuie să plece în Ucraina. Pe când Ministerul rus de interne propune modificări la acest program, pentru ca populația de pe teritoriile ocupate de mercenarii ruși să poată înainta cereri de participare fără obstacole. Se menționează, că așa-numitul program de „strămutare a compatrioților” este în vigoare din 2006 și îi ajută să se stabilească în Rusia pe oamenii care au rămas înafara granițelor Rusiei după destrămarea Uniunii Sovietice. Aceștia vor avea posibilitatea să primească gratuit loturi de pământ, bunăoară, în zonele slab populate ale Federației Ruse, or, anume acolo Moscova are nevoie de îmbunătățirea situației demografice și creștere economică. Avocatul rus a relevat că nu trebuie să fie introduse nici un fel de sancțiuni internaționale față de Federația Rusă pentru această inițiativă, deoarece „programul de strămutare a compatrioților” nu prevede acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii de pe teritoriile ucrainene temporar ocupate, notează Reuters. După cum comunică Ukrinform, încă din 2019 partea rusă eliberează în regim simplificat pașapoarte rusești ucrainenilor de pe teritoriile temporar ocupate din regiunile Donețk și Lugansk. Decretul corespunzător a fost semnat în aprilie 2019 de Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Potrivit reprezentantului Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, timp de doi ani, peste jumătate de milion de locuitori ai Donbass-ului ocupat au primit pașapoarte rusești. Diplomația ucraineană consideră că Federația Rusă zădărnicește conștient realizarea Acordurilor de la Minsk pe calea acordării pașapoartelor rusești locuitorilor din zonele ocupate ale regiunilor Donețk și Lugansk. Puterea ucraineană dispune de informații că cel puțin 500 de mii de cetățeni ruși au fost strămutați pe Peninsula Crimeea de la începutul ocupării forțate a teritoriilor ucrainene. La rândul său, Ucraina a extins lista pașapoartelor rusești care nu sunt valabile pe teritoriul Ucrainei. În special, în Ucraina nu vor fi recunoscute documentele, eliberate în localitățile din regiunea Rostov, și pașapoartele de străinătate întocmite în Ținutul Krasnodar, deoarece acolo cel mai des își întocmesc documentele crimeenii.