Documentele au fost semnate în timpul Congresului investițional ucrainean de la Kiev, notează Agenția „Ukrinform”.
Primul memorandum a fost încheiat cu Dragon Oil – companie înregistrată în Irlanda. Peste 50 la sută din acțiunile acestei companii aparțin „Emirates National Oil Company”. Obiectul primului memorandum constituie forajul și valorificarea sondelor de gaze în Marea Neagră. Cel de-al doilea memorandum a fost semnat de „Naftogaz Ukrainy” cu compania Socar AQS din Azerbaidjan. Documentul prevede dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru activitatea de forare și producție în Ucraina. Al treilea memorandum a fost încheiat de partea ucraineană cu două companii americane - Helmerich & Payne і 3 Seas Energy, referindu-se la parteneriatul bilateral în domeniul dezvoltării activității de foraj și extragere în zona Mării Negre. Conducerea Companiei „Naftogaz Ukrainy” a declarat că documentele vizate formează baza parteneriatelor, planificate în cadrul noilor proiecte strategice, ce țin de explorarea segmentelor în Marea Neagră și sporirea eficienței extragerii de gaze din sondele aproape epuizate. „Pentru Ucraina este importantă antrenarea partenerilor și investitorilor la aplicarea rapidă și rezultativă a acestor planuri în practică. Suntem recunoscători Dragon Oil, Socar АQS, 3 Seas Energy і H&P pentru disponibilitatea de a colabora cu Ucraina”, a declarat Președintele Companiei „Naftogaz Ukrainy”, Iurii Vitrenko.
După cum comunică aceeași sursă, „Naftogaz”-ul are un potențial de creștere a extragerii de gaz natural propriu de la actualele 14 miliarde metri cubi până la 24 miliarde metri cubi de combustibil albastru în următorii 10 ani. Experții autohtoni presupun că în următorii 5-10 ani Ucraina poate exporta gazul natural propriu, notează Radio Ucraina, cu referire la Agenția ”Ukrinform”.