Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a prevenit din nou Rusia despre „consecinţele extrem de serioase” în cazul intervenţiei în Ucraina, informează „Evropeiska pravda” cu referire la RFI.
Potrivit lui Le Drian, Franţa este îngrijorată de concentrarea trupelor Rusiei la frontiera cu Ucraina. El a amintit de „manevrele” ruse analogice din primăvara anului curent. În cazul „oricărei încălcări a frontierei ucrainene şi a oricărei invazii vor urma „consecinţe extrem de serioase”, a accentuat ministrul francez de Externe. Le Drian a mai menţionat că în ultimele luni „s-a intensificat alunecarea spre autoritarism” a regimului lui Putin, s-au intensificat represiunile împotriva opoziţiei. După cum a opinat Le Drian, Putin „vrea să-şi asigure puterea, să asigure ponderea Rusiei pe arena internaţională” şi nu doreşte „s-o aibă vecină pe Europa puternică şi unită”, a declarat ministrul de Externe al Franţei.