Rusiei nu-i va reuşi să dezbine comunitatea transatlantică din cauza chestiunii ucrainene, însă pentru a opunerea politicii Kremlinului Germania ar trebui să promoveze un curs mai drastic faţă de Rusia, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în interviul acordat ediţiei germane Bild, transmite Ukrinform.
„Aşteptăm ca noul guvern federal, împreună cu Ucraina şi cu partenerii ei, să ia cursul drastic şi ferm împotriva ameninţărilor ruse şi a încercărilor de înfricoşare. Nici un fel de interese de afaceri şi dorinţă de a demonstra simpatie faţă de Putin nu merită ca să permită un război sângeros în Europa”, a declarat Dmytro Kuleba. El s-a arătat a fi ferm convins că unitatea este „supra-forţa colectivă” în cazul opunerii rezistenţei împotriva creşterii agresiunii Rusiei şi prevenirii noii crize a securităţii europene ample. Ministrul ucrainean l-a numit pe Putin „meşter în provocarea fricii”, care ani la rând şi-a format modelul de conduită: la început el creează probleme şi criză, apoi îi invită pe alţii să discute şi să decidă cu ei. Şi în cele din urmă, el propune soluţii, cerând oponenţilor să cedeze. „Preşedintele Putin se opreşte numai acolo, unde el este oprit, el înţelege numai limba forţei. Forţa noastră este în unire, trebuie să acţionăm împreună. Noi trebuie să explicăm preţul enorm al continuării agresiunii, totodată s-o antrenăm pe Rusia în mod diplomatic şi să convingem Moscova să folosească diplomaţia împotriva aplicării forţei”, a declarat Dmytro Kuleba. Potrivit lui, Ucraina din noiembrie, când Rusia a luat o nouă cale periculoasă a escaladării, şi-a dublat eforturile pentru mobilizarea susţinerii internaţionale. Kievul a conlucrat strâns cu aliaţii şi partenerii săi în vederea aplicării unui pachet complex de reţinere. El are trei nivele: dezescaladarea diplomatică puternică, elaborarea mai multor sancţiuni economice dureroase şi colaborarea de apărare aprofundată cu Ucraina. „Nu există ceva mai bun de reţinere a agresiunii ruse decât Ucraina puternică. Ceea ce am văzut în timpul negocierilor din săptămâna trecută, a devenit punctul culminant a diplomaţiei noastre comune de reţinere. Unitatea Occidentului a evidentă”, a subliniat Kuleba. El a mai menţionat că comunitatea transatlantică i-a demonstrat Rusiei că ea stă fermă de partea Ucrainei, că planul rus de a dezbina Occidentul prin negocierile cu americanii, ignorându-i pe ucraineni şi europeni a eşuat. Ultimatumurile nelegitime referitoare la relaţiile NATO cu Ucraina au fost respinse pe drept, a relevat şeful diplomaţiei ucrainene. El a amintit că decizia referitoare la calitatea de membru al NATO o priveşte numai pe Ucraina şi pe cele 30 de state-membre ale Alianţei. „În decursul deceniilor Rusia a creat o centură de conflict de-a lungul frontierelor sale şi sub diferite forme a subminat securitatea aproape în toate statele vecine. Dacă Putin doreşte să ştie de ce vecinii lui tind să devină membri ai NATO, este suficient să se uite în oglindă”, a conchis diplomatul.