Kuleba: Dacă Rusia se decide să atace, noi vom lupta. Ucraina e parte a civilizaţiei occidentale

Kuleba: Dacă Rusia se decide să atace, noi vom lupta. Ucraina e parte a civilizaţiei occidentale

 

Ucraina ia, în acest moment, în calcul orice scenariu, iar dacă Rusia se decide să atace, noi vom lupta – a declarat şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba. Într-o conferinţă de presă online, rezervată media străine, el a amintit că ruşii au atacat, deja, Ucraina, acum opt ani, când au anexat peninsula Crimeea şi au alimentat rebeliunea secesionistă din estul ţării, după ce proteste masive la Kiev l-au silit pe preşedintele pro-moscovit din epocă, Viktor Ianukovici, să fugă în Rusia.

Rusia, afirmă Kuleba, nu-şi poate asigura securitatea pe seama securităţii Ucrainei şi nu-i poate nega dreptul de a aspira la admiterea în Uniunea Europeană şi NATO. Istoric, politic şi cultural, mai susţine el, Ucraina e parte a civilizaţiei occidentale. Ucraina nu fuge de negocieri, e dispusă oricând să discute cu Rusia şi nu plănuieşte niciun atac, contra nimănui, mai declară şeful diplomaţiei de la Kiev.