Forțele Armate ale Ucrainei au respins atacurile inamicului pe direcțiile Bahmut și Avdiivka din regiunea Donețk

Forțele Armate ale Ucrainei au respins atacurile inamicului pe direcțiile Bahmut și Avdiivka din regiunea Donețk

 

Despre aceasta informează Statul Major al Armatei ucrainene.

Rușii încearcă să mențină raioanele cotropite ale regiunii Herson, teritoriile regiunilor Harkiv, Zaporijjia și Mykolaiv. În același timp, ocupanții suferă pierderi pe toate direcțiile pe care continuă acțiunile militare, raportează Statul Major al armatei ucrainene. În timpul alarmei aeriene, Forțele apărării antiaeriene ale Ucrainei au doborât de asupra regiunii Cerkasî o rachetă rusească. Sub tirul cu rachete al inamicului s-a pomenit și orașul Mirgorod din regiunea Poltava. Se știe despre cel puțin patru lovituri aplicate asupra infrastructurii orașului. Din fericire, tirul nu a făcut jertfe omenești. Cu ajutorul artileriei invadatorii ruși au lovit asupra regiunii Harkiv, unde inamicul a folosit muniții cu dispersie. Doi oameni au fost răniți. Alte cinci persoane au fost rănite ziua trecută, între ele fiind un copil de cinci ani. Inamicul a tras cu muniții cu dispersie asupra raionului Șevcenko din orașul Harkiv. Tot de asupra acestui raion a explodat o rachetă de tipul „Kalibr”. Noaptea trecută soldații ruși au lansat nouă rachete asupra obiectivelor de infrastructură din orașul Zaporijjia, au acoperit cu foc trei raioane ale regiunii Dnipropetrovsk. Au fost ruinate case și linii de transportare a energiei electrice. Câtorva dintre cei ce au avut de suferit li s-a acordat ajutor medical. Sub tirurile inamicului s-au pomenit de asemenea regiunea Sumî și orașul Mykolaiv.