Cei trei miniștri au făcut o declarație comună, în care au chemat Uniunea Europeană și partenerii internaționali s-o ajute pe Ucraina în crearea unui astfel de tribunal.
Diplomații menționează că atacurile intenționale asupra caselor de locuit, școlilor, infrastructurii civile din toată Ucraina este doar un ultim episod din campania teroristă neprovocată a Rusiei împotriva poporului ucrainean. În afară de tirurile lansate asupra populației pașnice și a infrastructurii critice, soldații ruși comit și alte crime cum ar fi violurile și violența sexuală. Acestea sunt o parte a „strategiei de război” a Federației Ruse, a declarat, într-un interviu pentru AFP, reprezentantul special al Secretarului General al ONU pe problemele violenței sexuale în timpul conflictelor, Pramila Patten. „Atunci când invadatorii încep să-i violeze pe băieței și pe bărbați, când vedem multe cazuri de dezbrăcare forțată, calicirii organelor genitale, amenințării rudelor cu violul sau atunci când este vorba de femei și fetițe, care sunt izolate și violate cu zilele, când auzim ce povestesc femeile că soldații ruși u cu ei viagra – desigur că acestea sunt o strategie de război. Cifrele nu reflectă nicicând realitatea, deoarece violența sexuală este o crimă despre care se comunică cel mai puțin. De aceea, aceste crime sunt numite „cele mai liniștite” și cu cel mai mic număr de pedepse. Consider că este un moment pozitiv când se acordă atenția unei astfel de probleme cum este violența sexuală legată de conflict”, a spus Pramila Patten.
Amintim că în Ucraina au fost deschise zeci de proceduri penale în legătură cu crimele de natură sexuală comise de soldații ruși. La finele lunii septembrie, Organizația Națiunilor Unite a dat publicității un raport, în care au fost confirmate peste o sută de cazuri de viol sau violență sexuală de la începerea invaziei la scară largă a Rusiei. Mărturiile colectate arată că vârsta jertfelor violenței sexuale ale rușilor este de la 4 până la 82 de ani.