Din detenție au fost întoarse acasă 108 femei, a informat șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Andrii Yermak.
Potrivit oficialului, acesta a fost primul schimb pur feminin. Din detenție s-a întors și medicul militar de la „Azovstali”, Viktoria Obidina, pe care, în timpul evacuării, ocupanții ruși au despărțit-o de fiica Alisa în vârstă de patru ani. Printre ostaticele eliberate se numără și fete, care au nimerit în prizonierat încă până la începerea invaziei la scară pe teritoriile ocupate. Oamenii erau capturați din simplul motiv pentru că transportau ajutor umanitar pentru copiii-orfani. Fetele eliberate din prizonierat roagă ca cei ce și până acum se află în detenție în Rusia să nu fie uitați. Femeile întoarse din prizonierat vor trece un examen medical și un proces de reabilitare. Vom adăuga că în, în momentul de față, în prizonieratul rus se află peste 2,5 mii de ucraineni.