Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord şi-a început viaţa post-Brexit

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord şi-a început viaţa post-Brexit

 

El are principale provocări să ţeasă noi legături cu blocul celor 27 şi să definească noul său loc în lume.

La Belfast, capitala provinciei britanice Irlanda de Nord, în prima linie din cauza frontierei sale terestre cu Irlanda, viaţa îşi urmează cursul după ruptura istorică cu blocul comunitar, care a pierdut pentru prima dată un stat membru după 47 de ani de mariaj tumultuos. Chiar dacă Brexit-ul a fost un moment istoric, el nu va aduce mari schimbări concrete imediat, cu excepţia faptului că Regatul Unit nu mai este reprezentat în instituţiile europene, ale căror reguli vor continua totuşi să le respecte până la încheierea perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie. Semn discret al acestei schimbări, o nouă placă marchează schimbarea numelui Reprezentanţei Marii Britanii la Uniunea Europeană de la Bruxelles. Noul capitol al istoriei britanice se va scrie în special cu prilejul negocierilor care se anunţă complexe privind viitoarea relaţie cu cei 27 în materie comercială, de securitate sau de pescuit. Apropiat de guvernul conservator, cotidianul The Telegraph afirmă că Londra este gata să impună controale vamale pentru produsele europene pentru a nu se alinia la regulile comunitare şi a-şi păstra astfel toată libertatea. Londra doreşte un acord încheiat în timp record, înainte de sfârşitul anului, şi exclude orice prelungire a tranziţiei dincolo de 2020. Un calendar considerat foarte strâns la Bruxelles. Între timp, 15 ţări din Europa de sud, centrală şi de est, printre care Spania şi Polonia, au afirmat sâmbătă, în Portugalia, nevoia de a încheia rapid un acord privind viitorul buget european, după oficializarea Brexit-ului.