La Munchen are loc la care participă președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Ministrul Apărării, Andriy Zahorodniuk a avut vineri, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, o întâlnire bilaterală cu omologul român, Nicolae Ciucă, context în care a fost subliniat progresul semnificativ înregistrat de cooperarea româno-ucraineană în domeniul apărării, precum şi perspectivele favorabile pentru dezvoltarea acesteia, cu accent pe creşterea interoperabilităţii prin participarea, în comun, la diferite exerciţii militare multinaţionale. Cei doi demnitari au analizat evoluţiile recente ale situaţiei de securitate regională şi modalităţile concrete de cooperare pentru implementarea Pachetului de măsuri aliate destinate creşterii securităţii la Marea Neagră, adoptat în aprilie 2019 la Washington. Ambele părţi au exprimat interesul pentru intensificarea acţiunilor comune în scopul asigurării unui climat de stabilitate în regiunea extinsă a Mării Negre, cu o importanţă aparte pentru securitatea europeană, precizează sursa citată.